Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La o zi după fotbaliști s-au reunit și handbaliștii de la CSM Reșița, dar nu înainte să fie testați pentru coronavirus!

Pentru prima dată după pandemie, handbaliștii s-au reunit la baza din Valea Domanului și au la dispoziție până la startul Ligii Zimbrilor aproximativ șase săptămâni să se pregătească. Drept urmare, rosso-nerii vor lucra în această perioadă foarte mult cu mingea, având în vedere că nu s-au mai antrenat de patru luni de zile.

„Am avut o primă discuție cu băieții și chiar dacă toată lumea ne vede acolo jos, eu cred că sezonul următor va fi total altfel. Suntem optimiști, am adus și cinci jucători noi, dintre care patru sunt străini, și sperăm că ne vor ajuta cât mai mult. Nu ne gândim prea departe, ne vom pregăti foarte bine și sunt sigur că vom avea rezultate mult mai bune în noul sezon competițional. Jucătorii pe care i-am adus sunt masivi și spun eu că sunt un câștig pentru echipă. Sper că se vor acomoda repede. Legat de pregătire, avem deja patru luni fără handbal și nu avem prea mult timp. În șase săptămâni de pregătire vom lucra foarte mult cu mingea. Vom încerca să ne antrenăm cât mai mult la Sala Polivalentă. În proporție de 95% mingea va fi inclusă în antrenamentele noastre”, a spus Bojan Butulija, antrenorul principal al handbaliștilor.

„Ne-am reunit cu entuziasm. Au fost prezenți 20 de jucători și au lipsit cei doi georgieni, ei având ceva probleme cu viza. Nu ne putem antrena imediat, trebuie să așteptăm rezultatul testelor. Bojan Butulija mi-a spus că vrea să intre și în sală, să facă antrenamente mixte. Avem foarte puțin timp la dispoziție, având în vedere faptul că pe data de 19 august ar trebui să înceapă campionatul. Ne-am planificat în această perioadă zece meciuri de pregătire, iar printre echipele pe care le vom întâlni sunt: Sânnicolau Mare, Poli Timișoara, Voivodina din Serbia, în cazul în care vom putea ieși din țară. Din 15 iulie vom începe să jucăm amicalele, până atunci ne vom antrena la Sala Polivalentă și pe stadion”, a declarat Cristi Pătru, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

Antrenorul secund, Ilie Vaidasigan, a spus: „Pot spune că este o nouă echipă, iar după cum se știe, față de sezonul trecut ni se vor alătura patru jucători străini. Suntem bucuroși că ne-am reunit și așteptăm cu nerăbdare rezultatul testelor. Vrem să începem pregătirea pentru noul seozon competițional. După părerea mea, achizițiile din această vară sunt bune și urmează să vedem în teren de ce sunt în stare băieții. Va fi un campionat lung, greu, având în vedere că se va juca și play-off și play-out. În play-out vor fi opt echipe și se va juca tur-retur. Deci, în primă fază vor fi 15 meciuri, iar de la începutul anului 2021 vor fi alte 15. Apoi va urma play-off-ul și play-out-ul. Va fi un efort foarte mare atât fizic pentru băieți, cât și financiar pentru club”.

Pentru noul sezon al Ligii Zimbrilor, CSM Reșița se va baza patru jucători străini: Irakli Kbilashvili, Teimuraz Orjonikidze, Vladimir Jevtic și Aleksa Milosevic.

JCS-Ștefan Moraru

Enable referrer and click cookie to search for pro webber