CARANSEBEȘ – După ce zilele trecute a fost semnat contractul cu constructorul care se va ocupa de reabilitarea energetică a mai multor blocuri din Caransebeș, locatarii acestora au aflat ce-i așteaptă în acest an. Ultimii cu care s-au întâlnit cei care vor realiza lucrările sunt locatarii din cartierul Balta Sărată, acolo unde se vor renova energetic cele două blocuri de garsoniere, G2 și G3!
„Recent a avut loc o ședință de lucru în cartierul Balta Sărată cu privire la renovarea energetică a celor două blocuri de garsoniere. La fața locului au fost chemați locatarii celor două blocuri pentru a li se explica modul de lucru și lucrările ce vor avea loc în perioada următoare. Săptămâna trecută au fost vizitate toate amplasamente unde vor începe lucrările, prezenți fiind reprezentanți ai constructorului, diriginții de șantier și reprezentanți ai firmelor care dețin rețele de apă, canal, gaz și cabluri.”, au transmis cei care se ocupă din partea Primăriei Caransebeș de acest proiect.
Pe lângă cele două blocuri de garsoniere din Balta Sărată, se vor mai renova energetic blocul 2 din strada Efrem Zăcan, blocul 11, scara A din strada Cazărmii, blocul 1, scările A și B din strada Mihail Halici. Lucrările vor fi realizate de firma timișoreană NEW RPC 21, contractul fiind în valoare de circa 10 milioane de lei, bani obținuți de Primăria Caransebeș printr-un proiect pe PNRR-Valul Renovării.
JCS-R.M.