CARANSEBEȘ – S-a întâmplat la Caransebeș, sâmbătă, 17 martie 2018, când pompierii au fost nevoiți să scoată din încurcătură un neastâmpărat patruped.
„Forțele Detașamentului de Pompieri Caransebeș au fost solicitate să intervină în sprijinul unui câine care, nu se știe cum, a reușit să se cațere pe digul de pe str. Potocului din Caransebeș. Animalul nu reușea să mai coboare de pe dig și era blocat acolo de ore bune, încă de pe timpul nopții. Câinele a fost coborât de pe dig cu ajutorul scării din dotare și a unei mese de plastic pusă la dispoziția salvatorilor de către un iubitor de animale”, informează cei de la ISU Semenic.
Foto: ISU Semenic