CARAȘ-SEVERIN – Va fi închisă pentru două ore circulația rutieră pe DN 57, la Kilometrul 65+200 de metri, pe raza localității Cozla, la limita cu județul Mehedinți, astăzi, începând cu ora 16.00. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de detonare a versantului, după cum informează Poliția județului!
„Traficul auto și pietonal se va desfășura semaforizat, pe varianta de serviciu (provizorie) amenajată în această zonă. Variantă ocolitoare: Oravița-DN 57B-Bozovici-Iablanița-DN 6-Orșova. Facem precizarea că, în aceasta zonă, începând din 2023, se execută lucrări de stabilizare și consolidare a versantului. Rugăm participanții la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară amplasată și semnalele polițiștilor rutieri.“, se arată într-un comunicat remis redacției.
Potrivit DRDP Timișoara, în zonă va fi realizată o structură de tip „polată”, din grinzi de beton armat pentru reținerea blocurilor de rocă cu risc de prăbușire. Polata se va realiza pe o lungime de circa 100 m. Practic, dacă se vor mai prăbuși roci de pe versant, ele vor ajunge pe această polată care va proteja drumul. Până la realizarea acestei structuri, versantul trebuie pus în siguranță, pentru a nu fi un pericol pentru echipele de muncitori, dar și pentru autovehiculele care tranzitează acel sector.
JCS-A.M.