Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de trei incendii la gospodării au fost înregistrate în prima zi a săptămânii!

Gătitul poate avea efecte adverse! Spunem asta pentru că fumul ieșit dintr-o bucătărie a unui bloc din Moldova Nouă, luni seară, în jurul orei 20.00, a pus pe jar pe cineva din vecini, care de teamă să nu se întâmple ceva grav, a pus mâna pe telefon și a sunat repede la 112. Pompierii militari din cadrul Secției Moldova Nouă, veniți la fața locului, au putut constata de îndată că „a gătit cineva, n-a fost nimic grav. Altcineva a sesizat foarte repede și fără motiv, de frică să nu se întâmple ceva.“ Din fericire, nu s-au înregistrat nici victime, nici pagube.

În total, în 9 decembrie, salvatorii cărășeni au intervenit în 16 situații de urgență, cele mai multe dintre ele (12) fiind pentru acordarea primului ajutor calificat sau de asistență persoanelor aflate în dificultate.

„În această perioadă, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea a trei incendii: unul produs la locuință, din cauza unui coș de fum necurățat de funingine, unul izbucnit la o anexă gospodărească, iar altul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la fațada unei case și a ars o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați de polistiren.“, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic“.

Salvatorii recomandă evitarea improvizațiilor, a instalațiilor defecte și intervențiile făcute doar de personal autorizat.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu