CARANSEBEȘ – Municipalitatea din Caransebeș continuă demersurile pentru construirea unui bloc ANL destinat tinerilor. De data aceasta, Consiliul Local a aprobat proiectul inițiat de primarul Felix Borcean, prin care se unifică mai multe parcele de teren necesare pentru blocul ANL în zona Jupa și se trec din domeniul public în cel privat al municipiului.
Chiar Agenția Națională a Locuinței a cerut Primăriei să se miște rapid cu documentațiile, Caransebeșul figurând pe lista de investiții ANL pe 2020 cu un bloc pentru tineri la Jupa.
„Trebuie să înaintați către ANL, în cel mai scurt timp posibil, extras CF la zi, original, pentru terenul de 2.000 de metri pătrați, certificat de urbanism pentru constuire bloc locuințe parter plus două etaje, studiu de fezabilitate și HCL pentru aprobarea studiului și valoarea de cofinanțare a utilităților și a sistematizării terenului, precum și declarația primarului că terenul este liber de sarcini și nerevendicat”, au cerut cei de la ANL. Iar legislativul local a dat rapid undă verde proiectului de hotărâre, nemaifiind probleme ca în cazul unificării terenurilor pentru patru din cetățenii de onoare ai municipiului Caransebeș, când social-democrații s-au opus, iar proiectul nu a trecut.
Ar fi al doilea bloc ANL care s-ar construi la Caransebeș în ultimii ani, primul, cu trei scări, fiind deja dat în folosință în urmă cu mai bine de un deceniu, în capătul celălalt al municipiului, în cartierul Balta Sărată.
JCS-R.M.