Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – A V-a ediție a Memorialului „Marius Popescu” a fost câștigată de juniorii de la Bistra Glimboca, iar următoarele două locuri de pe podium au fost ocupate de echipele din Valea Domanului, ACSM Reşiţa şi CSM Reşiţa. Locul 4 și Trofeul Fair-Play: ACS Viitorul M9 Moldova Nouă!

Denis Cârlig. de la Bistra Glimboca. a fost desemnat cel mai bun jucător, iar Mihai Radan, de la ACSM Reşiţa, a primit distincţia pentru cel mai bun portar al turneului. Opt echipe de U11 au participat la această competiție amicale, formațiile fiind repartizate în două grupe: CSM Reşiţa, Voinţa 1922 Vrani, Berzobis Berzovia şi Bistra Glimboca s-au întrecut în grupa A, iar ACSM Reşiţa, Viitorul Moldova Nouă, Viitorul Eftimie Murgu şi Mundo Reşiţa au făcut parte din grupa B.

Nea Marius Popescu o să rămână tot timpul în amintirile noastre. Cred că facem prea puțin în amintirea sa, față de ce a reușit el să dea fotbalului nostru în decursul anilor. Am fost bucuroși că am avut peste 100 de copii care au participat la această competiție. A fost un memorial în care a dominat spiritul de fair-play. A venit și Moș Crăciun și am răsplătit astfel munca micilor fotbaliști din județul nostru pe parcursul anului 2025.”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

Marius Popescu a fost conducător la cele două echipe reșițene, Gloria și CSM, cu ultima reușind promovarea în primul eșalon fotbalistic în 1996. Este considerat cel mai bun conducător de fotbal din județul Caraș-Severin și creatorul acelei echipe foarte bune a Reșiței din anii ’90, care i-a scos la rampă, printre alții, pe Cristi Chivu, Vali Ciucur sau San Siro Ciocoi.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu