REŞIŢA – Dalele vechi care sunt scoase în amplul proiect de reabilitare şi modernizare a Centrului Civic sunt solicitate de unele primării din judeţ!
Aşa cum se poate observa, acestea sunt ordonat ambalate în locurile unde se efectuează lucrările, asta fiindcă nimic nu se pierde, totul este revalorificat, în măsura în care acest lucru este posibil.
Mai în glumă, mai în serios, primarul Ioan Popa le asemănă cu nişte biscuiţi, datorită aspectului şi calităţii îndoielnice a dalelor, însă chiar şi aşa, după un tratament serios, aceştia nu sunt nici de aruncat, nici de dat: „Din 23.000 de metri pătraţi, sunt recuperaţi vreo 16.000, mai mult de jumătate. Am fost foarte atenţi, am luat bucată cu bucată şi tot ce-a fost întreg s-a paletat, este scris proces-verbal de predare – primire, sunt predate, sunt sub control. Am văzut că mai sunt unii, alţii care-şi dau cu părerea pe Facebook, inteligenţi care apar peste noapte şi unii văd că sunt foarte insistenţi, care-şi puneau probleme cu ce se întâmplă cu dalele vechi. Nu. Dalele vechi le-am monitorizat, le-am contabilizat, le vom duce la un tratament de sablare sau de spălare şi după aceea o să le găsim locul unde o să le punem. Foarte mulţi primari din judeţ m-au sunat şi mă întreabă dacă le dau 1000 de mp, 5000 mp, ş.a.m.d. Îi anunţ că îmi pare rău, dar nu sunt dalele mele de-acasă, de la mama şi de la tata, că aşa, poate le-aş fi dat, şi va trebui să le utilizăm în oraş“.
JCS-A.G.