Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pugiliștii reșițeni de la C.S. Municipal continuă pregătirile și în această perioadă.

Una dintre disciplinele Clubului Sportiv Municipal care activează la „foc continuu“ este și boxul. În sala din incinta Complexului „Francisc Vaștag“ din cartierul reșițean Lunca Bârzavei majoritatea pugiliștilor participă la unul sau două antrenamente zilnice, în funcție de obiectivele pe care le au, ședințele de pregătire fiind coordonate de antrenorii Gheorghe Radu și Adrian Mărcuț.

Astfel, Daniel Anca s-a antrenat „la sânge“ pentru participarea la Campionatele Mondiale de juniori din Rusia de luna viitoare, pe care din păcate le-a ratat, având ghinionul să boxeze în ringul din Sighetul Marmației cu un băimărean. Însă experiența din Maramureș l-a ambiționat și mai mult și, după cum ne-a informat antrenorul Gheorghe Radu, nu vrea să intre în vacanță, dorind să se pregătească în continuare: „Faptul că a fost înconjurat cu multă căldură de oamenii de box prezenți la Sighetul Marmației, chiar și după ce a pierdut meciul decisiv, l-a determinat să muncească și mai mult. Toți i-au spus că este foarte tânăr și că are un viitor ce îi va aduce multe satisfacții. Daniel va împlini 15 ani în luna octombrie 2015 și are șansa să guste marea performanță. Suntem convinși că în 2016 se va impune și pe plan internațional. Și, ceea ce este foarte important, a înțeles și el acest lucru, fiind conștient că nu din vina lui a ratat mondialele“.

În altă ordine de idei, în prima decadă a lunii septembrie sunt programate, la Târgu-Mureș, finalele Campionatelor Naționale de box pentru seniori, competiție la care C.S.M. Reșița va fi reprezentat de un singur sportiv, Alexandru Bibiricea.

„Din păcate vom merge cu un singur boxer. Ovidiu Berceanu este plecat în Germania, iar Andrei Dragomir va pleca, din câte am înțeles, în Anglia, ne-a mai spus antrenorul Gheorghe Radu. Asta este. Nu ne rămâne decât să creștem, ca și până acum, pugiliști care să-i înlocuiască pe cei care au plecat“.