CARAŞ-SEVERIN – Poliţiştii cărăşeni au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Judecătoria Reşiţa, pe numele a doi bărbaţi din municipiu, ambii condamnaţi la închisoare cu executare, pentru infracţiuni rutiere, şi care îşi vor ispăşi pedeapsa la Penitenciarul din Arad!
Primul caz este al unui bărbat de 42 de ani, condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, după ce a accidentat mortal o femeie de 74 de ani. Totul s-a întâmplat pe strada Rândul 3 din Reşiţa, în 18 august 2019, în jurul orei 18.06, când bărbatul, deşi n-avea permis şi consumase alcool (având o alcoolemie de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat), s-a urcat la volan. După acccident, a fugit de la faţa locului.
Cel de-al doilea caz îl are ca protagonist pe un reşiţean de 37 de ani, pe care poliţiştii au apucat să-l vadă conducând un autoturism pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie, din municipiu, în 14 septembrie 2019, în jurul orei 23.50. Spunem că au apucat să-l vadă pentru că acesta a refuzat să oprească la semnalul de oprire făcut de polițiști. Oamenii legii au pornit în urmărirea lui, reuşind să-l blocheze pe strada Timișoarei, în zona Triaj. Aşa s-a putut constata că omul n-avea permis de conducere şi, în plus, consumase alcool (având o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat). Bărbatul a fost condus la spital, i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, dar după câteva ore (pe la 3.45) a fost prins din nou conducând acelaşi autoturism, de această dată pe Bulevardul Muncii din Reşiţa. Aşa s-a ales cu două dosare penale reunite, finalizarea cercetărilor trimiţându-l în judecată, unde a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, de 3 ani şi o lună.
Un alt șofer a fost puțin mai norocos decât cei doi. Într-o listă de condamnări şi de mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de oamenii legii, Poliţia Caraș-Severin ne-a prezentat şi o sentinţă de condamnare un pic diferită. Pe scurt, este vorba despre un bocşean de 69 de ani, condamnat de Judecătoria Reşiţa la 2 ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, după ce în 6 mai 2017 (în jurul orei 18.20), a condus un autoturism pe DN 58B având o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a ultragiat un poliţist. Mai exact, când a fost tras pe dreapta, bărbatul l-a lovit cu pumnul în zona gâtului pe unul dintre agenţii de poliţie. „Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara“, completează Poliţia judeţului.
JCS-A.M.