Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Potrivit Biroului Electoral de Circumscripţie nr.1, listele cu candidaţi pentru funcţia de primar şi pentru locurile de consilieri locali numără 224 de persoane!

Deşi aveaţi poate altă impresie, campania electorală începe în 28 august. Listele cu candidaţi au fost deja depuse la birourile electorale din judeţ, iar luni, 24 august, candidaturile rămân definitive.

Pentru fotoliul de primar al Reşiţei se luptă opt candidaţi. Partidul Naţional Liberal merge, aşa cum era firesc, la votul din 27 septembrie, cu actualul primar, inginerul Nelu Popa. Alianţa Pro Caraş-Severin (PSD, Pro România şi ALDE) l-a propulsat în luptă pe senatorul PSD Ioan Narcis Chisăliţă. Partidul Ecologist Român are încredere în profesoara Ioana Todor Constantinescu. Alianţa USR Plus îl are candidat pe directorul Daniel Petru Toma. Un alt profesor care vrea să fie primar este Lucian Sorin Voina, din partea Partidului Mişcarea Populară. Inginerul Lucian Ionescu candidează din partea PNŢCD, iar Partidul Puterii Umaniste îl are drept candidat pe inspectorul ANAF Ionuţ Sebastian Purec. Partidul răposatului Vadim, PRM, îl susţine pentru funcţia de primar pe inginerul Flavius Cosmin Drăgilă. Partidul Verde are candidaţi doar pentru consilieri locali, pe lista pentru consilieri candidând şi independentul Marius-Daniel Hegeduş, de profesie cercetător.

JCS-Nina Curiţa