CARAŞ-SEVERIN – Poliţia judeţului titrează: Peste 200 de candidaţi pentru cele 11 posturi de ajutor şef de post! Mai exact, 245 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru cele 11 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă!
În perioada 11-19 octombrie, candidații ale căror dosare vor fi validate, vor participa la proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice. Iar în 23 octombrie, va fi desfășurată proba scrisă de tip test grilă.
Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor şef de post din cadrul inspectoratului, urmând ca numirea candidaţilor declaraţi admişi să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obţinute.
Informații complete cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului se regăsesc, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în secțiunea carieră/posturi-scoase-la-concurs/ unde a fost postat „Anunț încadrare directă din sursă externă 11 posturi vacante de ajutor șef post la I.P.J. Caras-Severin“.
Reprezentanţii IPJ CS le-au urat succes tuturor candidaţilor.
JCS-A.M.