Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Zilele trecute, se vorbea prin Caransebeș despre faptul că un elev de clasa I de la Liceul Tehnologic Decebal ar fi fost agresat fizic, alegându-se cu arcada spartă. Am luat legătura cu Poliția județului pentru a afla dacă incidentul se confirmă și care sunt detaliile!

Povestea, deși nefăcută publică, datează din 12 decembrie, când doi copii, în prima pauză, s-au luat la bătaie în toaleta școlii. Cei doi viteji, unul de 7 ani, celălalt de 8 ani, s-au luat la ceartă, iar la un moment dat cel mai mic l-ar fi împins pe cel mai mare, care a căzut și și-a spart arcada. Potrivit Poliției județului, incidentul s-a produs în jurul orei 8.55, în toaletă, fiind întocmit dosar penal pentru lovire.

Despre micuțul agresat am putut afla însă că nu a rămas internat la spital. Cercetările continuă însă, indiferent de rezultatele acestora, având în vedere vârsta celor implicați, e clar că nu vor exista urmări de natură penală.

Pe de altă parte, conducerea unității de învățământ a cerut și sprijinul celor de la Protecția Copilului.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu