Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost găsit după ce a căzut într-o râpă de aproximativ 15 metri, în pădurea dintre Doclin și Biniș! 

,,Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit și nu mai pot să ies!”. Acesta a fost strigătul de ajutor al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care a sunat la 112.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, bărbatul a fost găsit, în după-amiaza zilei de 27 decembrie 2021, de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bocșa, după ce a căzut într-o râpă în pădurea dintre localitățile Doclin și Biniș, la aproximativ 20 de kilometri de Biniș. Acesta era rănit, semi-conștient și înghețat de frig.

„După direcționarea la fața locului a echipajului de poliție, colegii noștri dispeceri au încercat să păstreze legătura telefonică cu bărbatul, la un moment dat conexiunea întrerupându-se”, spune IPJ. După aproximativ 2 ore de căutări, polițiștii împărțiți în mai multe echipe, împreună cu pădurarul care are în responsabilitate zona respectivă, l-au găsit pe bărbat, semi-conștient, într-o râpă de aproximativ 15 metri, în care a căzut după ce a încercat să scoată oile pe care le ducea la păscut pe câmp, acesta fiind cioban în zonă.

Până la sosirea echipajului medical, în ciuda condițiilor meteorologice nefavorabile (vremea fiind ploioasă, cețoasă și solul ud), polițiștii au reușit să aprindă un foc mic în preajma bărbatului care risca să intre în șoc hipotermic. Ulterior, echipajul Serviciului de Ambulanță l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, în acest moment starea acestuia fiind stabilă.

„De multe ori, meseria de polițist presupune misiuni contra cronometru, în care fiecare secundă poate însemna șansa cuiva la viață. Colegii noștri și-au îndeplinit astăzi (27 decembrie 2021 – n.r.), încă o dată, datoria, fapt pentru care îi felicităm!”, transmite IPJ Caraș-Severin.

JCS–S.P.