Caraş-Severin, Romania

CORNEREVA – Prezent la încheierea proiectului microhidrocentralei de la barajul Poiana Ruscă, prefectul Ioan Dragomir a declarat că se așteaptă ca și cel de la Cornereva să fie, în sfârșit, finalizat!

Aflat la circa 5 kilometri în amonte de Cornereva, început încă din 1985 și realizat în proporție de peste 80 la sută, barajul cu același nume așteaptă zile mai bune, pentru că de multă vreme se află în conservare. Fapt remarcat și miercuri, la Caransebeș, de prefectul de Caraș-Severin. Ioan Dragomir vrea să-l ducă pe șeful Hidroelectica, Karoly Borbely, la Cornereva, să se convingă singur că investiția este foarte aproape de finalizare și că ar fi păcat să fie lăsată, în continuare, în așteptare.

„Eu aștept din partea Hidroelectrica ca nu peste chiar așa mult timp să participăm și la inaugurarea unui obiectiv mai mare, unul din obiectivele care la această dată sunt în conservare și la care sperăm să fie reluate lucrările, măcar la unul dintre acestea. În cazul în care vine dl președinte Borbely, o să insist să-l duc la Cornereva, așa că la prima vizită a dânsului în Caraș-Severin o să-l duc acolo, chiar să vadă cum se prezintă un obiectiv conservat, realizat în proporție de peste 80 la sută.”, a punctat prefectul Dragomir.

Și chiar dacă șeful Hidroelectrica nu a fost prezent ieri la Caransebeș și la Rusca Teregova, ceilalți reprezentanți ai societății au avut vești bune pentru prefect: „Domnule prefect, sunteți invitat de pe acum, în foarte scurt timp, la Cerna-Belareca (amenajarea hidroenergetică din care face parte și barajul de la Cornereva-n.r.)!”

Reamintim că barajul Cornereva se află la capătul amonte al cheilor râului Belareca, are o înălţime de 60 de metri și o lungime la creastă de 220 de metri. Devierea apelor, conform proiectului, s-ar realiza printr-o galerie de 362 de metri, debitul maxim evacuat fiind de 600 m³/s.

JCS-Nina Curiţa