Caraş-Severin, Romania

ANINA – Reabilitarea şi modernizarea străzilor în fostul oraş minier au dat mari bătăi de cap Primăriei, în unele cartiere lucrările fiind nefinalizate din cauza falimentului constructorului care a trebuit să dea banii de garanţie!

Lucrările la infrastructură au creat un real disconfort locuitorilor, însă ceea ce i-a deranjat cel mai mult pe unii a fost că pe unde a trecut constructorul, acesta a lăsat în urmă stricăciuni. Este vorba de proiectul „Modernizarea infrastructurii de drum pe străzile Colonia I, Vulturilor și Valea Vulpilor“ pe PNDL 1, străzile nefiind terminate.

„Am reuşit să reziliez contractul cu firma constructoare şi am obţinut garanţia pentru lucrări, pe care am oprit-o pentru nefinalizarea lor, fiindcă primul strat prezintă, pe alocuri, dereglări la două din aceste străzi, a explicat primarul Gheorghe Românu. Am chemat expertiza, care e aproape gata, trebuie să o primesc, apoi să scot lucrările la licitaţie. Valoarea este mare, pentru că cei care au licitat prima oară au licitat aproximativ 75 la sută din valoarea contractului şi, probabil, din cauza asta au şi dat faliment. Valoarea contractului care a rămas, aproximativ 30 la sută, acoperă cu prisosinţă stratul doi de pe cele trei străzi şi punerea primului strat pe o porţiune de 250 de metri pe strada Vulpilor“.

Referitor la stadiul lucrărilor la celelalte străzi, edilul a precizat: „La strada Brădet sunt aproximativ 6 kilometri terminaţi, se mai pune stratul doi pe 200 de metri, la ieşirea pe strada Bufenilor, în această lună sperând că se va termina şi cu al doilea strat, iar în ceea ce priveşte Colonia Roşie şi o parte din strada Vasile Alecsandri, deja e gata, s-au pus pavele, e vorba de cartierul Celnic“.

Românu a ţinut să mai adauge că şi şcoala din Celnic este gata să-şi deschidă porţile, nu mai trebuie decât să se amenajeze parcul din faţă şi să fie aduse băncile primite, cheltuielile pentru curte fiind suportate din bugetul local.

JCS-Alexandra Gorghiu