Caraş-Severin, Romania

BĂNIA – Viitorul, în comuna din Valea Almăjului, vizează trei proiecte de milioane de euro. Alimentarea cu apă, reţeaua de canalizare şi drumurile aşteaptă răspunsul de la CNI!

Deşi în centrul de comună există reţea de apă curentă, pe timpul verii aceasta nu face faţă solicitărilor. De aceea, sunt necesare fie realizarea unui foraj la mare adâncime, fie realizarea a patru-cinci foraje la mică adâncime prin care apa din râul Nera să fie captată şi dirijată spre localitate prin staţii de pompare. „S-a mai încercat mai demult forarea la mare adâncime însă nu s-a găsit apă. Totuşi vom mai face o încercare şi, dacă nu vom da de apă, ne rămâne a doua variantă”, aflăm de la primarul Vichentie Albu. În acest sens, primăria a depus un proiect pe Programul „Anghel Saligny”. În valoare de 2,5 milioane euro, proiectul include şi introducerea apei curente în satul aparţinător Gârbovăţ.

Un alt proiect, în valoare de 4 milioane de euro, a fost depus recent pe masa CNI. Acesta prevede introducerea unei reţele de canalizare comună pentru cele două localităţi. Aceasta va avea lungimea de aproximativ 17 km şi va cuprinde câte o staţie de epurare pentru fiecare localitate.

În vederile Primăriei Bănia se află şi drumul de legătură cu comuna Eftimie Murgu. În lungime totală de 5 km, acesta se află parţial în extravilanul celor două comune. În vederea modernizării acestui drum, cele două primării au depus fiecare câte un proiect care vizează partea de drum aflată în extravilanul propriu. „Proiectele au fost depuse recent. Aşteptăm răspunsul de la CNI”, a încheiat primarul Albu.

JCS-Ionel Ivaşcu