BĂNIA – În urmă cu câteva zile au început lucrările la canalizarea din comună, iar într-un an și jumătate, bănienii se pot bucura de o infrastructură civilizată. „Valoarea proiectului este de 11,5 milioane de lei, iar termenul de execuție este de 18 luni. Totuși, sperăm să finalizăm proiectul înainte de termen.“, ne-a spus primarul Vichentie Albu!
În localitatea Gârbovăț, sat aparţinător de Bănia, există un proiect pentru alimentarea cu apă, iar în localitatea Bănia un proiect de suplimentare a surselor de apă, cu o valoare de 11 milioane de lei.
Primăria vizează și obținerea de finanțare prin Programul „Anghel Saligny” pentru reabilitarea drumurilor comunale. „Ne dorim să obținem finanțare prin <<Anghel Saligny>> pentru a repara și drumurile comunale.”, a adăugat edilul.
Începând din toamna acestui an, elevii și preșcolarii din comună se vor bucura de modernizarea unităților de învățământ, care vor fi dotate cu laboratoare de anatomie, săli de sport și tablete inteligente. „Acest proiect, finanțat din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență, are o valoare de 700.000 de lei.“, a explicat Vichentie Albu.
De asemenea, comuna din Valea Almăjului nu este străină de maşinile electrice, primarul precizându-ne că se lucrează la instalarea a două stații de încărcare pentru mașini electrice. „Ne-am propus să sprijinim tranziția către un transport mai ecologic prin instalarea a două stații pentru mașini electrice.”, a subliniat el.
Aşadar apă, canalizare, şcoli reabilitate, investiţii. Are timp să le facă pe toate, mai ales că Vichentie Albu a mai câştigat un mandat.
JCS-Denis Dutca