SASCA MONTANĂ – La Sasca Montană se anunță ploaie… cu fonduri de la București. Scriem asta cu referire la faptul că primarul Ion Poplicean a semnat la Ministerul Dezvoltării contractul de finanțare a proiectului care prevede modernizarea a două străzi din satul Potoc!
Este vorba despre un proiect depus pe Programul „Anghel Saligny” în valoare de 2,5 milioane de lei, care prevede asfaltarea a 3 km de străzi din localitate. Acesta nu este singurul contract de finanțare care așteaptă semnătura primarului Poplicean. Săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru extinderea canalizării în Sasca Montană și în Sasca Română, împreună cu realizarea de racorduri. Este vorba despre un alt proiect, depus tot pe „Anghel Saligny”, a cărui valoare se apropie de 4 milioane de euro.
„Cu tot cu racorduri, extinderile vor totaliza în jur de 11 km. În Sasca Montană vom duce o coloană spre mânăstire. De asemenea, la intrarea în sat este o zonă unde pe viitor s-ar putea construi case și ducem apa și acolo. Apoi sunt străzi din apropierea primăriei, unde coloana inițială nu a fost introdusă pentru că fondurile n-au fost suficiente. Mai este o zonă unde s-a construit o pensiune care nu exista la momentul proiectului inițial și unde pot apărea alte pensiuni. Ducem apa și acolo!”, am aflat de la primarul Poplicean.
Alte proiecte au ajuns deja la etapa licitației. Ion Poplicean enumeră aici reabilitarea și dotarea căminului cultural din Sasca Montană și pe cel de amenajare de piste de biciclete la Slatina Nera. În primul caz, este vorba despre un proiect în valoare de 2 milioane de euro, depus la CNI. Primăria are DALI-ul și toate avizele necesare. Urmează ca CNI să se ocupe de licitarea execuției lucrărilor care prevăd reabilitarea energetică a clădirii și dotarea cu toate cele necesare.
În perioada următoare, primăria se va ocupa de licitarea celor 3 km de piste de biciclete de la Slatina Nera. „Proiectul tehnic e gata și urmează să emitem autorizația de construire. Pista se va întinde peste deal între două străzi din Slatina Nera!”, a încheiat edilul.
JCS-Ionel Ivașcu