CARANSEBEȘ – Creatorul brandului COMTIM, caransebeșeanul Florentin Cârpanu, a murit astăzi, la vârsta de 88 de ani! Inginer zootehnist la bază, Florentin Cârpanu s-a făcut remarcat prin competenţă şi neobişnuita sa vigoare managerială, coroborate cu o ţinută carismatică!
Florentin Cârpanu s-a născut la 29 ianuarie 1934 în oraşul Caransebeş, unde a absolvit Şcoala Medie Tehnică de Industrializarea Lemnului, după care a urmat Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară Arad, obţinând diploma de inginer zootehnist. În 1966 a devenit primul angajat al celebrului Complex de Creşterea Porcilor Beregsău, unde a construit colosul COMTIM-HOLDING Timişoara, cel mai mare combinat de creştere a porcilor din lume, unde se creşteau anual 1,5 milioane de capete porci şi care oferea 15.000 locuri de muncă. A condus COMTIM până în 1994, când s-a pensionat. Un an mai târziu a primit titlul de „Doctor honoris causa” din partea Universității de Științe Agricole și Medicină a Banatului Timișoara, iar din 2010 este cetățean de onoare al municipiului Caransebeș, orașul natal.
În ultimii ani, Cârpanu a trăit în Caransebeș, fiind „părintele spiritual” al celei mai bune cofetării din capitala gugulanilor, acolo unde deseori putea fi văzut stând de vorbă cu caransebeșenii.
JCS-L.A.