Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – ACS Banat Girls a reușit să achiziționeze două jucătoare care evoluează la echipa națională a Republicii Moldova. Este vorba despre portarul Margarita Panova și jucătoarea defensivă Violeta Mițul.

Margarita Panova a început fotbalul la Tiraspol, a evoluat apoi la Astana, dar și în Liga I a României, la Odorheiul Secuiesc. Ultima ei echipă, înainte de sosirea la Reșița, a fost formația Agarista din Chișinău.

Violeta Mițul, fundașul din apărarea nationalei Republicii Moldova, a început fotbalul la Tiraspol, a mai jucat la Astana, apoi la Okjetpes Kazakstan și în România, la Odorhei, iar ultima sa echipă a fost Astana.

„Le urez bun-venit celor două jucătoare care ni se alătură. Ne bucurăm foarte mult, deoarece odată cu sosirea lor valoarea lotului nostru a crescut semnificativ. Sperăm ca ele să se integreze cât mai repede în echipă și să-și demonstreze valoarea și în teren. Vom disputa și un amical cu Poli Timișoara, iar cu această ocazie le voi vedea la lucru și pe cele două fete noi. Am început pregătirea încă de săptămâna trecută, dar din cauza vremii am rămas în sala de forță. Din această săptămână, după efectuarea vizitei medicale, vom ieși și pe teren. Urmează cinci săptămâni de pregătire intensă, pentru a fi în formă maximă la primul meci oficial, în data de 14 martie, când vom întâlni acasă formația Olimpic Star Cluj”, a spus Daniel Amariei, antrenorul principal al echipei ACS Baanat Girls Reșița.

Președintele Daniel Surdu a completat: „Obiectivul echipei a rămas promovarea în Liga I. Suntem în acest moment pe primul loc în Seria a II-a din Liga a II-a, iar pentru a concretiza acest deziderat ne-am întărit cu două jucătoare valoroase din Republica Moldova. Sunt convins că ele vor aduce un plus în jocul echipei noastre”.

JCS-Ștefan Moraru