Caraş-Severin, Romania

HERCULANE – Pe lista scurtă a finaliştilor pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa ce vizează protejarea patrimoniului, recent au fost incluse şi Băile Neptun din stațiunea de pe Cerna!

Motiv de mare bucurie pentru tinerii arhitecţi de la Asociaţia Locus care derulează proiectul de salvare a Băilor Neptun din Herculane. De curând, un juriu al Europa Nostra a inclus aceste clădiri în Programul „7Most Endangered 2022“.

„Suntem foarte bucuroși că în sfârșit putem împărtăși cu voi o veste extraordinară pentru Băile Neptun. Un juriu al Europa Nostra a ales Băile Neptun pe lista scurtă de finaliști pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa pentru protejarea patrimoniului. Încă de la începutul acestui an am început un proces plin de speranță în încercarea de a înscrie Băile Neptun în Programul <<7 cele mai periclitate 2022>>. Acest program a fost lansat în 2013 de Europa Nostra împreună cu Institutul Băncii Europene de Investiții – European Investment Bank, cu scopul de a identifica cele mai valoroase și periclitate locuri și de a mobiliza toate entitățile relevante pentru salvarea lor“, a precizat echipa de la Herculane Project.

Pe această listă se află 12 situri de patrimoniu, dar doar 7 vor intra în programul condus de Europa Nostra în parteneriat cu Institutul Băncii Europene de Investiţii. Selecția a fost întocmită în baza semnificației patrimoniului și a valorii culturale remarcabile a fiecărui sit, precum și din cauza pericolului grav cu care se confruntă în prezent. Grantul oferit este de 10.000 de euro, care vor contribui la salvarea sitului ameninţat.

Cele 12 situri de patrimoniu sunt: Podul Zogu, Albania; Couvent des Récollets, Belgia; t’ Eylandt den Doel, Belgia; La Butte Rouge, Franța; Stolberg, Germania; Băile Neptun, România; Sinagoga din Hijar/Biserica Sf. Anton, Spania; Palatul Orleans-Borbón, Spania; Zona Lövholmen cu fabrica Nitrolack, Suedia; Cetatea Crèvecoeur, Țările de Jos; Compoziții sculpturale Buchach, Ucraina; Palatul Sanguszko, Ucraina.

JCS-Nicoleta Moraru