CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre firmele importante din judeţ, aflate pe lista actualizată a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF!
REȘIȚA – Primăria face publică lista imobilelor care pot avea de suferit în caz de cutremur. În risc seismic I și II sunt doar două clădiri, însă niciuna nu este clădire de locuințe. Celelalte se află în risc seismic III, IV și V, fiind vorba despre blocuri de locuințe și instituții de învățământ!
CARANSEBEŞ – Deși a primit deja, în luna mai a acestui an, de la primarul Felix Borcean o listă cu proiectele Caransebeșului unde e nevoie de sprijin de la nivel central, vicepremierul Sorin Grindeanu mai cere o dată să i se spună unde poate ajuta. Sau unde „să se pună în valoare”, așa cum spunea în luna mai!
HERCULANE – Pe lista scurtă a finaliştilor pentru unul dintre cele mai importante programe din Europa ce vizează protejarea patrimoniului, recent au fost incluse şi Băile Neptun din stațiunea de pe Cerna!