REŞIŢA – Aceasta este opinia vicepreşedintelui Colegiului Naţional al Medicilor, medicul Gheorghe Borcean. Cu câteva ore înainte de anunţul făcut de preşedintele României cu privire la solicitarea retragerii proiectului Legii Sănătăţii, la Reşiţa a avut loc o dezbatere.
Şedinţa Comisiei de dialog social a fost transformată ad-hoc într-o dezbatere publică pe marginea multdisputatului proiect de lege. „Ceva trebuia făcut în acest domeniu, al Sănătăţii, pentru că populaţia e nemulţumită. La fel sunt şi cei care lucrează în sistem. Proiectul nu este bătut în cuie, ci trebuie dezbătut“, a precizat prefectul Octavian Ţunea în debutul şedinţei. Deşi printre invitaţii la şedinţă s-au numărat toţi parlamentarii de Caraş-Severin, singurul care a răspuns prezent a fost senatorul Iosif Secăşan, medic şi vicepreşedintele comisiei de Sănătate din Senatul României.
„Aş vrea să generăm din această întâlnire chiar câteva amendamente. Sugerez ca teme pentru discuţii în acest sens sumele prevăzute ca plafon pentru asiguratorii privaţi, precum şi eliminarea exodului cadrelor medicale prin salarizare (limitată de proiectul de lege) şi satisfacţii profesionale. Oare e bine ca fondul naţional unic al asigurărilor să fie colectat de ANAF şi nu de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sub egida Parlamentului?“, a demarat discuţiile senatorul Secăşan.
A fost făcută o prezentare succintă a efectelor pe care proiectul de lege le-ar putea avea prin prisma Direcţiei de Sănătate Publică şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, de către directorii acestor instituţii.
„Sunt multe aspecte de clarificat, sunt multe idei schiţate vag în proiect, sunt omise categorii de populaţie. Cred că acele legi speciale adiacente vor fi foarte interesante şi va fi nevoie de o dezbatere ulterioară apariţiei lor. Lăsând la o parte faptul că afectează direct ceea ce înseamnă Casa de Asigurări, legea are şi aspecte bune, respectiv o creştere a colectării fondurilor la acest buget special al asigurărilor de sănătate“, a precizat Mirela Zeman, preşedintele-director general al CJAS Caraş-Severin, la întrebarea directă a prefectului referitoare la caracterul pozitiv sau negativ al proiectului de lege.
Declaraţiile preşedinţilor sindicatelor BNS şi Cartel Alfa, respectiv Nicolae Drăgan şi Marian Apostol au fost vehemente şi au precizat faptul că cetăţenii cu venituri mici şi alte categorii sociale ar putea avea de suferit prin aplicarea legii, aşa cum este ea în momentul de faţă.
„Îi blamăm acum peste tot pe băieţii deştepţi din economie sau energie… Ăştia sunt acum aici, la uşă, în Sănătate. Şi aşteaptă să facă ce ştiu ei mai bine. Să facă profit din banii contribuabililor şi pe munca mea. A spune că iniţiezi concurenţa într-un sistem sanitar înseamnă cel puţin naivitate. Nu poţi face concurenţă economică într-un astfel de sistem, pentru că într-o concurenţă câştigă cel care are la mână banul, capitalul, şi nu neapărat cel mai bun. Legea care este acum în vigoare, 59 din 2006, a avut 828 de legi adiacente, iar acum nu mai este aceeaşi. Avem 60 de zile la dispoziţie să modificăm proiectul de lege pentru că este necesară această lege, dar nu cred că proiectul este atât de util pe cât este de necesară legea“, a precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România.
Pentru a mai sublinia aspecte negative ale proiectului de lege au mai luat cuvântul dr. Dumitru Secăşan – directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Ion Chisăliţă, primarul de Moldova Nouă, dr. Daniel Popovici – vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Caraş-Severin, prof. Ioan Benga – consilier local al Reşiţei şi Gheorghe Crăciun, preşedintele sindicatului Sanitas Caraş-Severin.
Flavius Rotariu