Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Avram Rădoi, de la CS Powerlifting Herculane, a obținut locul 2 la Campionatul European, obținând 4 medalii de argint la probele: genuflexiuni, împins la piept, îndreptări și la total!

În perioada 7-13 iulie a avut loc la Plzen, în Cehia, Campionatul European de powerlifting masters. Naționala României a aliniat cinci sportivi la startul Campionatului European din Cehia și a obținut în total 12 medalii, dintre care una de aur, zece de argint și una de bronz. Delegația a fost condusă de președintele Federației Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan. Dintre cei aproximativ 300 de participanți care au concurat la acest campionat european, iată că un cărășean a reușit să se claseze pe podiumul de premiere la finalul întrecerii.

„Sunt destul de mulțumit având în vedere că am ieșit vicecampion european la toate cele patru probe de concurs. Obiectivul meu este să urc pe podium de fiecare dată când voi participa la un astfel de campionat și să pregătesc tineri și iubitori ai acestui sport să mă urmeze și să-mi depășească rezultatele. Aș dori să-i mulțumesc președintelui Federației Române de Powerlifting, Ovidiu Pănăzan, și tuturor colegilor de la lot. De asemenea, îi mulțumesc primarului Cristian Miclău, care mă susține în practicarea powerlifting-ului la Băile Herculane”, a declarat Avram Rădoi.

În perioada 22-28 august, Avram Rădoi va concura la Campionatul Mondial de powerlifting echipat, juniori și masters, care se va organiza la Oradea. Campionatul Național de powerlifting clasic și echipat, juniori, seniori și masters, masculin și feminin, se va desfășura în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, la Băile Herculane.

JCS-Ștefan Moraru