REŞIŢA – Un accident rutier s-a produs pe DN 58B, la ieşire din cartierul reşiţean Moniom către Bocşa. În urma incidentului, un autoturism s-a răsturnat şi a căzut de la peste 30 de metri înălțime în albia râului Bârzava. Potrivit celor de la ISU, la faţa locului au intervenit echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri din Reşiţa, de la Poliţie şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Nu au fost persoane încarcerate, iar pompierii militari au acţionat pentru asigurarea măsurilor PSI.