CARANSEBEȘ – E mesajul transmis de deputatul cărășean Marius Damian (PSD) la inaugurarea celei mai moderne secții medicale din Caraș-Severin, neonatologia spitalului din Caransebeș!
Întrebat cu ce ajută statul spitalele cărășene, înglodate-n arierate care datează de mulți ani, pentru că greul cade tot pe autoritățile locale și pe inițiativele private precum cea a Fundației Vodafone, Damian a spus că mai întâi trebuie să vină proiectele de la nivel local pentru ca politicul să poată ajuta la nivel central.
„E nevoie de un început pe care l-au făcut dânșii, privatul, împreună cu un management care contează foarte mult în orice instituție, atât managerul de spital cât și directorul medical cu domnii doctori fac o echipă completă și contează foarte mult managementul spitalului. Automat au nevoie de autoritatea locală care poate să investească direct, fiindcă spitalul e al primăriei care fiind ordonator principal de credite, poate, din bugetul pe care-l are, să trimită bani la spital. Mai departe, dacă dânșii inițiază proiecte, e clar că e de datoria noastră, așa cum am spus, să încercăm să-i ajutăm la Ministerul Sănătății sau cu orice lege pe care o putem trece prin Parlament să fie în avantajul unui proiect care, până la urmă, de la nivel local trebuie inițiat. Orice pas, orice inițiativă care vine de la nivel local, de la manager, primar, director, e de datoria noastră să fim alături de dânșii. E important ca și noi, politicul, să încercăm a ne implica în dezvoltarea acestui județ și sper ca prin toți colegii parlamentari din județul nostru să sprijinim inițiativele tuturor primarilor și managerilor de spitale care vin cu propuneri pe care să le putem iniția la nivel de parlament sau de minister pentru a încerca să ajutăm. Nu e ușor, pentru că bani nu sunt ca să spunem că putem veni de acum cu soluții financiare, dar vom încerca să fim alături de dânșii. De altfel, dl primar Felix Borcean a primit recent și o rectificare de buget”, a precizat parlamentarul cărășean.
Edilul i-a răspuns pe loc ce va face cu banii: „Dau o veste în premieră, banii aceia pe care i-am primit noi în plus față de celelalte comunități din Caraș-Severin, o să-i folosim pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru un nou spital!”
JCS-R.M.