Sărăcia a mai făcut joi două victime în municipiul de pe Bârzava. Două femei, Daniela C., de 33 de ani şi Gyongyi C., de 30 de ani, au plecat, de dimineaţă, împreună cu alte persoane, pentru a aduna fier vechi din zona cartierului Lend, pe care încercau să-l valorifice la centrele de colectare de pe raza Reşiţei.
Făceau treaba asta de ceva vreme, pentru a pune pe masa copiilor o pâine. Ghinionul a venit brusc, în jurul orei 10.30, când, din pricina precipitaţiilor căzute în ultima vreme şi care au muiat pământul, o bucată din mal le-a curmat viaţa.
Un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“ al judeţului Caraş-Severin şi două ambulanţe au sosit de urgenţă la faţa locului, dar martorii accidentului scoseseră deja o victimă de sub dărâmături.
Din nefericire, Gyongyi C. era deja decedată, fără ca medicii să mai poată face ceva, iar în cazul Danielei C., resuscitarea a durat zeci de minute, după care s-a decis deplasarea ei cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. „Pacienta Daniela C. a fost găsită inconştientă, cu leziuni toracice grave, incompatibile cu viaţa şi, probabil, fractură de bază de craniu. Cealaltă a fost găsită decedată“, a precizat dr. Cosmin Librimir, medicul de pe ambulanţă care a preluat cazul.
Soţul victimei care se afla în ambulanţă îşi frângea mâinile privind eforturile medicilor dar a primit vestea că şansele femeii sunt infime, un plămân şi craniul acesteia fiind grav afectate. La faţa locului au sosit, ulterior poliţiştii care au început cercetările, dar, la mică depărtare de ei, un grup de cetăţeni îşi manifestau zgomotos necazul.
„Le cunosc pe amândouă. Nu făceau nimic rău, numai adunau nişte fier vechi pe care îl vindeau cu 70 sau 80 de bani kilogramul. Făceau cu greu 10-20 de lei pe zi, şi asta numa ca să ia copiilor lor pâinea. Şi acum… s-au dus“, a declarat Lucian P., un vecin al victimelor din cartierul reşiţean Mociur.
„Nu ne dă nimeni de muncă şi uite ce am ajuns – să murim pentru nişte amărâţi de bani. Şi eu veneam aici, dar am decis ca azi să stau acasă. Ce putem face altceva? Să dăm în cap, să furăm?“, a mai spus Silvia D., martoră la incident. În locul în care s-a întâmplat tragedia se află un fost depozit de fier vechi al TMK, iar victimele săpau după resturi metalice.
„În prezent, acolo este domeniu public. Gyongyi C. a fost găsită decedată la faţa locului, iar cealaltă femeie a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Reşiţa unde a decedat ulterior. Cadavrele au fost transportate la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului“, a precizat ag. Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.
Flavius Rotariu
