Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin este singura din țară care a dat startul campionatelor Ligii a IV-a și Ligii a V-a!

„Suntem singurul AJF din țară, și ne mândrim cu acest lucru, care am demarat competițiile la Liga a IV-a și a V-a. Am avut și un play-off de promovare pentru reprezentanta județului pentru Liga 3. Ne bucurăm că am luat această decizie înțeleaptă și avem încă o echipă promovată în al treilea eșalon fotbalistic. O să mai dureze încă o lună și jumătate campionatele Ligii a IV-a și a V-a, iar campioanele vor juca între ele pentru câștigarea Cupei României, la nivelul Caraș-Severinului, iar câștigătoarea va fi reprezentanta județului la nivel național. Conform noului protocol medical, 25% din capacitatea stadionului pe care se desfășoară meciul poate fi ocupată cu spectatori. Bineînțeles, toți spectatorii trebuie să facă dovada cu un test PCR din ultimele două săptămâni, test rapid din ultima săptămână, sau că sunt vaccinați cu ambele doze”, a declarat Viorel Lolea, președintele Asociației Județene de Fotbal Caraș-Severin.

În Liga a IV-a se înfruntă echipele: AS Agmonia Zăvoi, CS Oravița, CS Moldova Nouă, FCS Bistra Glimboca, ACS Nera Bozovici, CSO Anina, Banatul Ocna de Fier, AS Foresta Armeniș, Magica Caransebeș și Steaua 2018 Prigor.

În Liga a V-a, Zona Oravița se întâlesc AS Granitul Surduc, Voința Răcășdia, Recolta Rafnic și FC Nera Bogodinț, iar din Zona Bocșa fac parte AS Minerul Dognecea, FC Ramna, Intersport Măureni și Voința Șoșdea.

JCS-Ștefan Moraru