Caraş-Severin, Romania

CORNEREVA – Polițiștii cărășeni, coordonați de un procuror caransebeșean, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 34 de ani din Petroșani, județul Hunedoara, bănuit că sâmbătă, 23 iulie, ar fi sustras, împreună cu un tânăr de 21 de ani, suma de 50.000 de lei, din locuința unui bărbat de 84 de ani, din comuna Cornereva!

Oamenii legii au fost sesizați de către fiica păgubitului despre faptul că, în dimineața respectivei zile, persoane necunoscute au pătruns în locuința tatălui său și, prin distragerea atenției, i-au sustras acestuia banii. După comiterea faptei, persoanele au plecat într-o direcție necunoscută, cu un autoturism.

„În urma investigațiilor, polițiștii au identificat 2 bărbați, de 21 și 34 de ani, ambii din județul Hunedoara, bănuiți de comiterea faptei. Duminică, 24 iulie, polițiștii, sub coordonarea procurorului, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Caransebeș, la domiciliile persoanelor în cauză, în urma cărora a fost recuperat aproape 50% din prejudiciul cauzat în urma infracțiunii. Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate și recuperării întregului prejudiciu“, ne asigură Poliția județului.

JCS-A.M.