Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEŞ – Patru consilieri locali din Caransebeş sunt buni de plată, după ce au pierdut două procese pe care le-au intentat Consiliului Local. Instanţele de judecată au respins, prin decizii definitive şi irevocabile, acţiunile formulate de Matei Armaş, Mihai Minea, Ion Gheorghe Ştefan şi Maria Nicolcioiu, prin care cei patru aleşi au contestat două hotărâri ale legislativului local emise în anul 2008.

Este vorba de HCL-urile prin care au fost aprobate procesele verbale de recepţie pentru lucrările la Orăşelul Copiilor din Parcul Teiuş şi pentru asfaltarea mai multor străzi din municipiu.

Cei patru consilieri locali PDL la acel moment au considerat că nu era de competenţa aleşilor gugulani să aprobe recepţia investiţiilor respective, fapt pentru care au şi contestat în contencios administrativ cele două decizii. Instanţa a dat câştig de cauză municipalităţii iar cei patru contestatari ai hotărârilor de consiliu sunt nevoiţi să plătească acum cheltuielile de judecată şi de executare silită, în valoare totală de peste 9 mii de lei.

Unul dintre consilieri, Matei Armaş, cel mai vehement contestatar al celor două hotărâri în 2008, a înştiinţat deja, în mod oficial, legislativul local că este dispus să plătească suma de bani care-i revine proporţional din aceste cheltuieli, adică peste 2.000 de lei. Pentru că administraţia locală a cerut executarea sumei de bani, Armaş a solicitat executorului judecătoresc să-i introducă în procedura de executare silită şi pe ceilalţi trei consilieri, pentru a se acoperi integral suma care trebuie plătită Consiliului Local, o decizie în acest sens urmând a fi dată tot de instanţă.

Lidia Almăjanu