Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Școlar Reșița – HCM Sighișoara 35-29 (15-13), în etapa a treia a Diviziei A de handbal masculin, Seria B.

Rosso-nerii au câștigat primul meci oficial din istorie pe teren propriu, 35-29 cu HCM Sighișoara, iar la final au fost aplaudați cu căldură de fanii prezenți la Sala Polivalentă. După o primă repriză echilibrată, în care Sighișoara a ținut aproape, la un moment consemnându-se chiar egalitatea, gazdele au reușit o desprindere mai clară în repriza secundă, diferența maximă pe tabelă fiind de șapte goluri, spre finalul meciului (33-26, în minutul 56). În aplauzele celor aproximativ 300 de spectatori, elevii antrenorului Marcel Vulpe și-au trecut în cont primul succes stagional, chiar la primul meci oficial disputat pe teren propriu. O victorie de moral, pentru noua echipă masculină de handbal a Reșiței.

„Vreau să le mulțumesc spectatorilor că au venit în număr mare, la primul meci al nostru acasă, al echipei înființate în această vară. Am fost plăcut surprins să văd și câțiva băieți din galeria echipei de fotbal. În privința jocului, mi-a fost un pic frică de jucătorii de la Sighișoara, pentru că nu-i cunoșteam, dar băieții s-au comportat bine. Nu o să fiu însă mulțumit în totalitate, până nu o să fie toată lumea la unison. Cred că și din tribună s-a văzut dorința lor de victorie, de a arăta publicului spectator că, totuși, începem să arătăm ca o echipă. Nu vreau să comentez deciziile arbitrilor, cine a avut ochi de văzut, a văzut. Per ansamblu, sunt mulțumit de joc și de rezultat. Am improvizat cu Răzvan Daia pe pivot, deși el este extremă stânga. Ne-ar trebui un pivot de meserie și o extremă dreapta, poate vom găsi. Sunt mulțumit de juniorii pe care i-am introdus în teren”, a spus antrenorul echipei reșițene, Marcel Vulpe.

CSM Școlar: Andy Sămînță, Ovidiu DumitruAlexandru Vulpe (9 goluri), Raul Heimbach (8), Alexandru Ion (5), Răzvan Daia (5), Marius Grozăvescu (4), Denis Barbu (2), Snezan Radosavlevici (1), Antonio Gîrban (1), Andrei Pascari, Gabriel Boșca, Ștefan Drăgan, Jasmin Ursul, Alex Ille, Sebastian Crăc.