Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – … și alte 5 hectare de teren. Toate în urma unor incendii de vegetație produse la Bocșa și Mehadia!

Salvatorii cărășeni continuă să prezinte șirul devastator al incendiilor de vegetație din județ. Marți, în 24 de ore, au fost înregistrate 14 situații de urgență, majoritare rămânând cele derulate de echipajele SMURD (11), pentru acordarea de prim ajutor calificat și transportarea la spital a persoanelor cu diferite afecțiuni medicale. Salvatorii cărășeni au mai acordat primul ajutor și în cazul unui accident rutier produs la Sacu, victima fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Și chiar dacă incendiile nu au fost decât două, mai exact arderi necontrolate de vegetație produse la Bocșa și la Mehadia, „în urma acestora au ars aproximativ 5 hectare de teren și 30 de traverse pentru calea ferată!“, transmite ISU, amintind faptul că incendiatorii riscă amenzi între 7.500 și 15.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 50.000 la 100.000 de lei, în cazul celor juridice. În funcție de gravitatea situației, consecințele pot fi de natură penală, atrăgând pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an sau amenzi și mai usturătoare.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu