REŞIŢA – Aseară a avut loc şi marea întâlnire. În sfârşit, Iohannis şi Ponta au luptat faţă în faţă, nu prin intermediul partidelor, al sloganelor din cutia poştală sau al diferitelor televiziuni de partid.
După un prim tur cu o diferenţă de scor mare pentru Iohannis dar mică pentru Ponta, lupta se anunţa una plină de surprize. În schimb, am avut parte de o confruntare cel puţin ciudată, cu un Ponta pornind în forţă pentru a se stinge pe final şi un Iohannis cu un debut lent, care doar spre final a intrat în ritm, reuşind să înscrie.
Per total, niciunul dintre candidaţi nu a convins. Amândoi s-au pierdut prin cuvinte şi, cu rare excepţii, au fost mai curând ocupaţi să evite răspunsurile la întrebările neplăcute decât să ia taurul de coarne. Deşi s-a descurcat mai bine decât era de aşteptat, Iohannis a ieşit uşor şifonat pentru simplul motiv că el este cel care trebuie să recupereze, deci el trebuia să atace, Ponta mulţumindu-se să-şi apere avantajul din 2 noiembrie.
Adevărul este că de multe ori în această campanie m-am gândit cum ar fi procedat Traian Băsescu… Şi oricine face un exerciţiu de imaginaţie l-ar fi văzut agăţat cu dinţii de Ponta, la fiecare palmă ar fi răspuns cu un pumn, iar când primea un şut punea mâna pe rangă. La fiecare scandal ar fi răspuns cu un dosar, la numărătoarea caselor ar fi demonstrat că cele şapte ale familiei Ponta sunt mai multe decât cele şase ale sale şi ar fi profitat din plin de ipocrizia folosirii în campanie a Simonei Halep sau a lui Ion Raţiu. La Blaga, Berceanu şi Orban ar fi supralicitat cu Şova, Dragnea şi Sârbu, iar Poştei Române i-ar fi ieşit pe ochi cheful de a mai lucra ca auxiliară a PSD la băgatul spaimei în pensionari. Cei care-l acuzau de nazism ar fi fost trimişi să îl pupe în frunte pe Victor Ponta travestit în James Bond; Gabriela Vrânceanu Firea şi-ar fi amintit că părintele său spiritual Ion Iliescu, în ciuda poreclei de bunicuţă, n-a fost nici măcar tătic, iar feciorul ei s-ar fi ales cu o felicitare cu autograf pentru excelentele rezultate de la Bacalaureat. Vă mai amintiţi de Mircea Geoană care, după alegerile din 2009, arăta de parcă ar fi fost „lucrat“ de Vişinescu, nu? Pe scurt, Traian Băsescu i-ar fi făcut viaţa un adevărat iad.
Iohannis, deşi a reuşit în sfârşit să demonstreze că ştie să vorbească, putea mai mult. De fapt, trebuie să facă mai mult dacă vrea să acopere distanţa care, şi după dezbaterea de aseară, îl desparte de Ponta. Dacă va continua să vorbească tărăgănat şi plat de parcă ar anunţa cotele Dunării şi să prefere ca, decât să-i dea adversarului o replică pe măsură, să încaseze în linişte numai ca să-şi păstreze neîntinată imaginea de individ care nu se coboară la nivelul unei încăierări de bădărani, jocul e ca şi pierdut. Iar aseară Ponta a arătat şi el că e departe de imaginea individului în întregime sigur pe el, însă rămâne un adversar care poate pune destule probleme.
Chiar multe pentru că, dacă Iohannis ar fi un preşedinte mai bun decât Ponta, Ponta este un candidat mai bun decât Iohannis.