CARANSEBEȘ – Atleții pregătiți de antrenorul emerit Cristian Dragomir au obținut rezultate foarte bune la Cupa „RMA” și la etapa I a Campionatului Național de Seniori și Under 23.
Clubul Sportiv Școlar Caransebeș a participat cu patru atleți: Hanni Brecica, Ionuț Dragomir, Denisa Ludica și Lucian Ștefan. Hanni Brecica a ocupat locul 2 la 200 metri și locul 3 la 400 metri, iar Ionuț Dragomir a încheiat pe locul 8 proba de 1500 metri și pe locul 7 la 800 metri. Hanni și Ionuț sunt cadeți cu vârsta sub 18 ani. La Under 16, Denisa Ludica a ocupat poziția a doua la 400 metri și poziția a cincea la 200 metri. De asemenea, Ștefan Lucian a ocupat locul 1 în proba de 3000 de metri.
„Toți au realizat Personal Best, ceea ce este foarte bine, sper ca la competițiile viitoare să confirme începutul bun de sezon”, s-a declarat mulțumit antrenorul Cristian Dragomir.
La acest concurs au participat și atleții veterani din Caransebeș, care concurează pentru CSM Reșița. Aceștia au obținut următoarele rezultate: Anca Rada, (1500 metri – loc 3, 3000 metri – loc 2), Petrișor Rada (60 metri – loc 2, 200 metri – loc 2), Marius Popeț (1500 metri – loc 3), Tiberiu Tamaș (400 metri – loc 2, 800 metri – loc 3) și Cosmin Ilie (400 metri – loc 1, 800 metri – loc 1).
JCS-Ștefan Moraru