REŞIŢA – Trei noi semafoare au fost montate în zona Podului Stavila, asigurând ieşirea mai rapidă, spre intervenţii, a pompierilor reşiţeni.
Municipalitatea reşiţeană a pus în funcţiune instalaţia de semaforizare care să faciliteze ieşirea prioritară a autospecialelor de intervenţie din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic“ al județului Caraș-Severin, în zona intersecției formată de străzile Castanilor, Zimbrului și Pavel Chinezul. Câte un semafor a fost montat la fiecare intrare în intersecţie, acestea luminând galben intermitent, circulaţia în zonă fiind închisă pentru a permite trecerea maşinilor de intervenţie.
Vizavi de subiect, lt.col. Cristinel Coneru, inspectorul şef al ISU, a vorbit despre felul în care semaforizarea ajută pompierii: „O folosim numai şi numai la intervenţii, cu semnale acustice şi optice. Oricum noi ne asigurăm, dar semaforizarea îţi conferă o siguranţă în plus pentru că, aţi văzut de atâtea ori, dacă venim dinspre oraş, să mergem în sus, e şi curbă, şi banda 1 e cam ocupată cu maşini parcate. Şi de multe ori trebuie să ieşi mult afară ca să vezi dacă vine cineva din stânga. Nu mai vorbim cei care vin din sus, ăia chiar vin cu viteză“.
Cum funcţionează? „E foarte simplu, după cum ne-a explicat şeful ISU. Comanda se dă din punctul control acces, în momentul în care colegii din prima maşină ajung la colţul străzii Odobescu sau pe timpul deplasării, dau prin staţie să pornească semaforul. Acesta este setat pe 90 de secunde, pentru că am luat în calcul că nu ne ducem numai cu una, două maşini, poate este necesar să intervenim cu mai multe“.
Deocamdată, însă, şoferii reşiţeni nu le-au prea remarcat, circulând din inerţie după vechile reguli din zonă. „Va dura până când şoferii se vor învăţa cu noile semafoare, dar cert e că nouă ne conferă o mai mare siguranţă. Este un timp câştigat! Dacă mă întrebaţi, timpul este unul mic, dar e vorba de siguranţă, pentru că totuşi e vizibilitatea şi manevra de întoarcere, pentru că noi ieşim de pe un drum fără prioritate“, a concluzionat oficialul ISU.