Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Ne mărturisește o familie de reșițeni care a „beneficiat“ de un cadou inedit: patru facturi la gaz într-o lună…

Schimbarea regulilor plafonării și plafonarea costului energiei i-a făcut pe mulți furnizori fie să întârzie foarte mult emiterea facturilor, fie să-și șocheze clienții cu sumele impresionate pe care le-ar avea de plătit. Acum, se vorbește de recalcularea facturilor greșite, dar și de ridicarea temporară a pericolului debranșării. Chiar dacă nu au primit o factură umflată, o familie de reșițeni s-a trezit, în luna decembrie, cu nu mai puțin de patru facturi. Asta chiar dacă operatorul se laudă cu emiterea uneia singure, aferente fiecărei luni. Cele patru vești au venit pe mail, în 3, 6, 9 și 18 decembrie: prima, în valoare de 347 de lei, ultima de 428, iar celelalte două de 362 de lei. Din fericire, una dintre cele două facturi de 362 de lei era cu minus, pe semne că operatorul și-a constatat și remediat greșeala. De plată au rămas, totuși, două…

Dar de unde două facturi de plătit într-o singură lună? Tărășenia pleacă tot de la compensări, regulile implicând schimbări în modul de calcul al facturilor. Din acest motiv, facturile care ar fi trebuit emise în noiembrie au fost emise în decembrie, așa cum s-a întâmplat și în cazul de față. Acum, după limpezirea lucrurilor, oamenii așteaptă tremurând următoarea factură.

JCS-Antoniu Mocanu