CARAŞ-SEVERIN – Herculane Project a câștigat un premiu în valoare de 50.000 euro pentru finalizarea reamenajării malului Cernei, dar şi a cădiţelor de tratament din staţiunea Băile Herculane!
Tinerii arhitecţi ai Asociaţiei Locus au bifat un nou succes. Herculane Project, proiectul lor de suflet, s-a aflat printre cele 20 de proiecte câştigătoare ale granturilor ce însumează 1 milion de euro, în cadrul unui concurs pentru ONG-uri, Raiffeisen Comunităţi. Astfel, 50.000 de euro vor ajunge la Băile Herculane pentru finalizarea amenajării promenadei Împărăresei Sissi, precum și a cădițelor de tratament din staţiune.
„Venim cu vești bune! Cu bucurie vă anunțăm că ne aflăm printre cei 20 de câștigători ai «Raiffeisen Comunități», o inițiativă Raiffeisen Bank România, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare! 50.000 euro vin la Băile Herculane pentru un proiect ce revitalizează malurile râului Cerna ca arteră verde și culturală a stațiunii! Concret, ce vom face? Finalizăm amenajarea promenadei Împărătesei Sissi prin intermediul a două ateliere meșteșugărești și al unui proiect de amenajare peisageră a spațiului verde. Amenajăm cădițele cu apă termală pentru a ne bucura cu toții de băi sulfuroase. Studiem profilele malului râului în cinci contexte urbane diferite ale stațiunii și propunem intervenții reversibile în ceea ce privește accesibilizarea, petrecerea timpului liber și conservarea ecosistemului natural. Organizăm trei campanii de ecologizare a râului alături de organizațiile de tineri și de turism din Herculane. Vă mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat pe perioada votului comunitar, cât și pentru faptul că alegeți să credeți că o dezvoltare sustenabilă a Băilor Herculane este posibilă! Ați fost uimitori și ne-ați arătat încă o dată că puterea comunității face diferența! Mulțumim juriului pentru încrederea acordată, partenerilor și profesioniștilor pentru că s-au alăturat acestui proiect ambițios și, nu în ultimul rând, voluntarilor pentru că ne sunt alături în fiecare acțiune pe care o desfășurăm la Băi!“, au transmis reprezentanţii Asociaţiei Locus.
JCS-Nicoleta Moraru