GĂRÂNA – Cu un public internaţional din ce în ce mai numeros, Gărâna Jazz Festival XXII – 2018 se deschide mâine seară. Vor fi patru zile de concerte şi experienţe muzicale, unele inedite, dedicate pasionaţilor de jazz. Cei 80 de artişti invitaţi în acest an vor susţine 25 de concerte şi vin din Coreea, Suedia, Cuba, Italia, SUA, Franţa, Israel, Germania, Norvegia, Republica Moldova şi, bineînţeles, România.
Unul din primele concerte este susţinut de către trioul Rymden, un nou super-grup care şi-a făcut apariţia pe scena mondială de jazz, format din stele ale jazzului scandinav: pianistul norvegian Bugge Wesseltoft şi suedezii Dan Berglund la contrabas şi Magnus Ostrom la baterie. Revine Roberto Fonseca, care va aduce pe scena de la Gărâna cel mai nou album, ABUC, ce explorează originile jazz-ului din Cuba, „Tierra Santa”. Solista sud-coreeană Youn Sun Nah, unică prin simplitate şi improvizaţie, va fi prezentă pe scenă alături de chitaristul suedez Ulf Walkenius, fost membru în Oscar Peterson Quartet. Youn Sun Nah, voce cunoscută la festivalurile din toată lumea, îşi va promova în premieră albumul lansat în 2017, She Moves On.
Organizatorii au mai adus un star al jazzului international, multiplu premiat al „Echo Jazz“, trompetistul şi pianistul german Sebastian Studnitzky, care va prezenta publicului din Poiana Lupului proiectul său KY-organic, rezultatul căutărilor lui artistice din ultimii ani şi titlul ultimului său album, lansat în 2017. Sub titulatura KY, muzicianul a dezvoltat de-a lungul a șase ani un proiect valoros ce conţine straturi şi sonorităţi diverse, precum şi experimentări melodice. Studnitzky combină virtuozitatea la pian cu sunetul aparte al trompetei, iar compoziţiile sale au o claritate şi o tonalitate învăluitoare, fiind, în acelaşi timp, sofisticate. Improvizaţii inspirate, armonii indie pop, ritm şi romantism, toate definesc un stil distinct cu priză la publicul avizat de jazz.
Apreciat pianist italian al ultimului deceniu, Kekko Fornarelli va fi prezent pe scena Gărâna Jazz Festival alături de membrii trioului cu care în martie anul acesta a lansat un nou album – Abaton. După concertul extraordinar găzduit de Gărâna Jazz Festival acum 3 ani, organizatorii propun publicului o altă întâlnire specială cu Stefano Battaglia Trio. Pianistul Stefano Battaglia, contrabasistul Salvatore Maiore şi bateristul Roberto Dani reuşesc să ofere ascultătorilor prezenţi la concertele lor o experienţă intensă şi complexă, greu de şters dintre amintiri. Aceştia par să construiască, de la un concert la altul, un limbaj doar al lor, marcat de o amprentă emoţională puternică şi o stilistică originală.
Trei muzicieni europeni cu personalităţi puternice şi complementare vor cânta la Gărâna sub numele „Bandes Originales“. Violoncelistul francez Vincent Courtois şi saxofoniştii Daniel Erdman (Germania) şi Robin Fincker (Franţa) aduc la viaţă cel mai recent album, o experienţă muzicală cinematică, inspirată de muzica de film creată de aceştia. Va fi o călătorie liberă şi riguroasă în lumea cinemaului cunoscut de noi, un soi de reverie muzicală foarte personală.
Violonistul polonez Adam Baldych vine la Gărâna alături de grupul norvegian Helge Lien Trio şi saxofonistul Tore Brunborg, cu noul album ”Brothers”, menit să celebreze amintirea fratelui său. Organizatorii au spus că au reuşit să-l aducă la Gărâna pentru scena B şi pe Benny Rietvelt, basistul şi directorul muzical al lui Carlos Santana, care a fost recent la festivalul de jazz de la Sighişoara.