Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Luni, 24 iunie, trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, din Caransebeș, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, de Tribunalul Caraș-Severin, pentru tentativă la infracțiunea de omor!

Cei în cauză sunt bănuiți că vineri, 21 iunie, în jurul orei 13.00, în timp ce se aflau pe strada George Buitu, din Caransebeș, l-ar fi agresat fizic pe un cunoscut în vârstă de 29 de ani, lovindu-l în zona capului cu obiecte contondente din lemn. În urma agresiunii, acesta a fost transportat la spital, unde a rămas internat, stabilindu-se că leziunile provocate prin agresiune i-au pus în primejdie viața.

Cei trei tineri bănuiți de comiterea faptei au fost identificați de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și Poliția Municipiului Caransebeș și au fost reținuți duminică pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate în acest caz de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Poliția Caraș-Severin face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

JCS-L.A.