REŞIŢA – Ordinele nr. 62 şi 63, din 7 martie 2013, schimbă condiţiile de acordare a cotei individuale de lapte din rezerva naţională. Producătorul de lapte de vacă nu va beneficia de cotă din rezerva naţională în două situaţii. Este vorba de cazurile în care a vândut sau a cedat cu titlu gratuit orice cantitate de cotă fie în anul de cotă precedent celui în care are loc distribuirea din rezerva naţională, fie în anul de cotă curent acestei distribuiri, arată noile modificări legislative din acest domeniu, publicate în Monitorul Oficial în 11 martie a.c.
Astfel, conform Ordinului nr. 62, din 7 martie 2013, cererea de acordare a unei cantităţi de cotă din rezerva naţională nu va mai fi însoţită de actul de recepţie a lucrărilor privind investiţiile din exploataţia pentru care s-a solicitat cota. Astfel, fermierul va depune cererea însoţită de următoarele documente: act de identitate (BI/CI); cod unic de înregistrare, după caz; cardul de identificare al exploataţiei la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; paşapoartele vacilor de lapte care fac obiectul extinderii exploataţiei sau al investiţiei noi, pentru care a fost solicitată cota din rezerva naţională, după caz; documentele prin care se demonstrează cantitatea de lapte obţinută şi comercializată din exploataţia pentru care a solicitat cota din rezerva naţională; declaraţie pe propria răspundere privind surplusul cantităţii de lapte vândute direct faţă de cota deţinută, în cazul solicitării de cotă din rezerva naţională pentru vânzări directe.
O altă modificare legislativă privind cota de lapte arată că operatorul economic care solicită aprobarea şi înscrierea în Registrul Cumpărătorilor de lapte trebuie să depună la dosar aprobarea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor numai în cazul în care desfăşoară activitatea de colectare, ambalare, depozitare, răcire, transformare şi/sau transport.