Caraş-Severin, Romania

Stresul, goana după bani, neînţelegerile şi problemele au făcut ca tot mai multe cupluri din judeţul nostru să ia drumul Tribunalului pentru a-şi rupe jurămintele făcute în faţa bisericii şi a funcţionarilor de stare civilă.

Statisticile vorbesc clar de problemele cu care se confruntă cuplurile din Arad, căci, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică, numărul divorţurilor înregistrate la Arad a crescut de 10 ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut! Numărul divorţurilor s-a dublat în fapt, tot potrivit aceloraşi date, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în toată regiunea de vest.

Dacă în august 2007, pe vest erau înregistrate 150 de divorţuri, în august 2008, judecătorii au pronunţat peste 300 de divorţuri!

Campionii pe zona de vest sunt arădenii cu 128 de divorţuri faţă de cele 11 din august 2007. Doar 17 cupluri de timişoreni au divorţat în luna august, anul trecut în aceeaşi lună fiind înregistrate 6 divorţuri.

Şi Hunedoara stă bine la capitolul despăriţiri în faţa instanţei cu cele 108 înregistrate în august, faţă de cele 89 din aceeaşi perioadă a anului trecut. Caraş Severinul îşi poate trece în cont alte 50 de divorţuri.

A.B.