CARAŞ-SEVERIN – Operatorul județean de apă a pus la bătaie, prin licitație, 470.000 de lei pentru înlocuirea cu LED-uri a tuturor becurilor cu consum ridicat de energie pe care le are incluse în sistemele de iluminat din toate cele 8 puncte de lucru!
În pofida rețelelor care abia s-au construit în toate orașele, de diferiți antreprenori mai mult sau mai puțin serioși, operatorul județean de apă se poate mândri cu cele mai moderne tehnologii și laboratoare. După ce era să rămână fără părți serioase de patrimoniu, societatea s-a redresat rapid, și nu doar că a ieșit din groapă, ci a început să se ocupe cu brio de toaletări de drumuri județene și deszăpeziri.
La Reșița, pentru reducerea cheltuielilor, activitatea a fost concentrată în sediul modernizat de pe strada Fântânilor, iar acum atenția se îndreaptă și spre reducerea consumului de energie, în plan fiind schimbarea tuturor corpurilor de iluminat cu unele LED, în toate punctele de lucru ale societății: Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Bocșa, Oravița, Anina, Moldova Nouă și Băile Herculane. A fost scoasă deja la licitație procedura de achiziție ce vizează furnizarea și montarea sistemelor de iluminare cu LED, în vederea modernizării celor existente în punctele de lucru ale societății, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente, având un consum ridicat de energie electrică, cu corpuri de iluminat cu LED.
Valoarea totala a inițiativei este estimată la 470.000 de lei. Ofertele sunt așteptate pe SICAP până luni, 5 decembrie, la ora 15, moment în care va avea loc și deschiderea eventualelor oferte depuse.
JCS-A.M.