CARANSEBEȘ – La sediul din Caransebeș al operatorului de apă-canal a avut loc miercuri după-amiază evenimentul oficial prin care AquaCaraș și-a oficializat rolul de sponsor al fetelor antrenate de profesoara Laura Andrei!
Directorul Gheorghe Filipescu a înmânat jucătoarelor de la CSM Caransebeș noile echipamente de joc și de antrenament, dar și mingi noi de volei. „E prima noastră întâlnire cu voi, fetelor, vă asigur că vor fi mult mai multe. Faceți voi ceea ce trebuie, pentru că noi vom fi pregătiți tot timpul! AquaCaraș va fi prezentă atât în sport, cât și în celelalte domenii din Caraș-Severin!”, le-a spus Filipescu voleibalistelor, acestea făcându-i, la rândul lor, un mic cadou personalizat.
Prezent la eveniment a fost și președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, un fan declarat al voleiului încă de când era elev: „Le mulţumesc şi eu pentru că mi-au făcut cadou un tricou personalizat cu semnăturile sportivelor. Le asigur că le voi fi suporter şi sprijin, pe cât posibil, în anii care vor veni. Dorinţa mea de a dezvolta judeţul vine la pachet şi cu această atenţie acordată sportului, pe care îl consider un promotor al sănătăţii, dar şi un foarte bun ambasador pentru Caraş–Severin!”
Primarul Felix Borcean, prezent la eveniment alături de viceprimarul Marin Nedelcu, a avut inițiativa reînființării echipei de volei fete a Caransebeșului și speră la o promovare în elita voleiului românesc. „Suntem pe un trend ascendent la volei, mulțumită și dlui director Filipescu, care și-a întors privirea și către voleiul feminin, e al doilea an în care colaborăm și sperăm și la mai mare, să avem bucurii și să facem performanță în elita voleiului românesc. Fetelor, dna antrenoare Laura Andrei, felicitări, sper să ne revedem în aceeași formulă în prima ligă!”, a spus și primarul Caransebeșului, care pe această cale îi invită pe iubitorii voleiului să vină la Polivalenta din Pipirig și să încurajeze fetele de la CSM la turneul semifinal care începe vineri, la ora 16.
JCS-R.M.