Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – Operatorul județului s-a apucat de treabă cu toaletarea vegetației de pe drumul spre Muntele Mic, primind aprecierea publică a celor de la weSKI. Cât despre drumuri, de unde au fost luați banii pentru toaletări, bugetul va fi completat cu economiile făcute de județ prin concedierea unor funcționari considerați nefolositori, la început de mandat!

Cei de la weSKI constatau, plăcut surprinși, că și în zona lor acționează utilaje de intervenție ale județului: „Recent, coborând de pe munte, nu am putut să nu observăm activitate și implicare din partea unei firme care se ocupa de curățarea drumului care duce spre stațiunea Muntele Mic. Ulterior, am aflat că era vorba despre AquaCaraș și nu putem decât să mulțumim pentru implicarea și devotamentul cu care ați realizat aceste lucrări de curățare și întreținere a vegetației“.

Subiectul a încins un val de reacții pe o rețea de socializare, unii considerând că prea târziu s-a luat decizia toaletării boscheților, că ar fi trebuit refăcut drumul, oficialitățile explicând că, din păcate, abia acum au venit banii. Cristian Andreescu remarca: „Bine că, într-un final, au apărut și banii pentru lucrare și s-au frezat boscheții, mai ales acum, la final de toamnă, după ce au dispărut și spinii de pe rugii care au lăsat urme în vopselele mașinilor turiștilor. Sper ca nu greșesc, dar e declarată zonă turistică de interes național. Dacă ar fi fost așa, pe la alții mai gospodari mai că lingeai sarea de pe jos în urma sărăriței. De fapt știți cum e pe afară, nu e cazul să explic. Singurul lucru care lipsește cu desăvârșire în neamul românesc e o joardă care să miște și să pună lucrurile în ordine, că de la sine nu se mișcă nimic în țara asta“.

În schimb, Lucian Lungu se întreba care e rolul tunderii boscheților înainte de a pica zăpada, constatând totodată că banii de toaletat vegetația vin iarna, iar cei pentru deszăpeziri vara. Explicația celor de la weSKI, cum că toaletarea „ajută foarte mult la vizibilitate în curbe. Indiferent de sezon!“, a fost completată de Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin: „La primăvară va fi frumos și, în plus, se poate împinge în lateral cu ușurință zăpada. De fapt banii au venit mai târziu. Din păcate chiar în octombrie am primit 3,44 milioane de lei la rectificare. Punându-i lângă ceilalți 6 pe care ii aveam disponibili pentru reparații am avut curajul să rupem 800.000 de lei pentru toaletare. Pentru contractul cadru de reparații în baza căruia lucrăm azi pe drumuri aveam nevoie de 10 milioane. Luând pentru toaletare aproape un milion, ne mai lipsesc și azi încă două. Dar ne vom descurca! Am făcut ceva economii la salarii, trimițând câteva zeci de oameni, la început de mandat, acasă. Oricum erau nefolositori. Și încă mulți din cei rămași…“, a încheiat șeful județului.

JCS-T.K.