Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Operatorul, care se ocupă de deszăpezirea a peste o sută de kilometri de drumuri județene, a trecut printr-o perioadă cu intervenții intense!

Episodul de vreme severă prin care a trecut și județul nostru a dat de furcă drumarilor, conducătorilor auto și celor care se ocupă de deszăpezire. Drumurile Naționale au raportat cifre de sute de tone de sare sare și nisip, turnate pe tronsoanele din județul nostru. Cum a făcut față AquaCaraș, operatorul care se ocupă de cele mai fierbinți zone din județ? De la directorul general Gheorghe Filipescu am putut afla că societatea a făcut față, intervenind zi și noapte în zonele afectate.

Potrivit ing. Flavius Dobra, director de program în cadrul AquaCaraș, care coordonează activitățile de deszăpezire ce revin companiei, a precizat: „A fost o perioadă foarte, foarte grea pentru noi fiindcă sunt zonele cele mai fierbinți. Practic avem partea de munți, unul dintre trasee este de la Caransebeș până în Borlova, până la telescaun; deservim cu cele două turbofreze pe Muntele Semenic și pe Muntele Mic. Acolo sunt iar zone în care, din cauza viscolului, trebuie să intervenim în permanență“. În total, AquaCaraș are de acoperit, la capitolul deszăpeziri, cam 111,6 kilometri de drumuri județene.

Cu ce se confruntă operatorul? „Cu problemele de zi cu zi, adică imediat cum ninge suntem în priză. Avem un grup operativ care funcționează 24 din 24 de ore, în cadrul dispeceratului central, care ține legătura în permanență cu mine. Și eu, la rândul meu, țin legătura cu Direcția de Drumuri Județene, care este practic polul de coordonare a întregului județ, toată acționarea se face prin intermediul dânșilor“, a spus ing. Flavius Dobra.

Din cuvintele acestuia am reținut că toate drumurile județene de care se ocupă AquaCaraș sunt deschise circulației: „În momentul de față nu avem drumuri închise, dar se circulă în condiții de iarnă. Se intervine cu material antiderapant – am folosit foarte mult –, inclusiv cu foarte multă sare, care să topească gheața și zăpada, să nu fie probleme“.

Una dintre cele mai grele zile a fost marți, când spre exemplu doar unul dintre utilaje a intervenit timp de 18 ore. Am primit asigurări și în ceea ce privește stocurile de materiale necesare activităților de deszăpezire din această iarnă. „Există un stoc de nisip și sare în cadrul bazei noastre de la Caransebeș, de la Drumurile Naționale. Este suficient. Probabil că va și rămâne pentru iarna viitoare“, a apreciat directorul de program al AquaCaraș, încheind cu un îndemn pentru conducătorii auto: „Ca o recomandare personală, să circule cu prudență!“.

JCS-A.M.

FOTO: Muntele Mic Online