REȘIȚA – Inspectorii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială au derulat, pe parcursul acestui an, un control privind stabilirea şi acordarea ajutorului social pentru beneficiarii care erau persoane apte de muncă şi nu se aflau în evidenţa agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă.
Obiectivul principal al acestei campanii a fost reducerea erorii, fraudei şi corupţiei în procesul de acordare a ajutorului social. Campania s-a axat pe verificarea CNP – urilor persoanelor pentru care s-a efectuat plata necuvenită a ajutorului social, întrucât exista suspiciunea că în rândul acestora existau persoane apte de muncă care nu se aflau în evidenţa A.J.O.F.M. Caraş-Severin. În cadrul acestei campanii au fost verificate codurile numerice personale pentru un număr de 2.292 persoane, ca urmare a comparaţiei şi încrucişării bazelor de date ale diferitelor instituţii de la nivel central. Au fost verificate un număr de 1.810 dosare de ajutor social. Din totalul de 2.292 persoane verificate, au fost depistat 181 cazuri, la care s-a confirmat suspiciunea că aceste persoane, în calitate de titulari sau membrii în familiile beneficiare de ajutor social şi care erau apte de muncă, nu au prezentat conform prevederilor legale dovada că se aflau în evidenţa A.J.O.F.M. Caraş-Severin, în căutarea unui loc de muncă, iar primarul nu a emis dispoziţie de suspendare a plăţii dreptului la venitul minim garantat. În aceste cazuri s-a dispus de inspectorii sociali, să se calculeze şi să se recupereze sumele plătite necuvenit cu titlul de ajutor social.