Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Nu este vorba despre vreo nouă călătorie în care să fi pornit, ci despre două noi volume ale lui Marian Apostol, aflate deja sub tipar!

Până la capăt” este romanul unei povești de dragoste datorită căreia personajele pornesc fiecare pe un drum inițiatic, de curățare a spiritului și de reconfigurare a personalității. „Povestea lor trimite cu gândul la faptul ca dragostea adevărată poate învinge orice, iar dezamăgirile nu trebuie sa fie capăt de drum, ci oportunități pentru a ne cunoaște mai bine și a ne apropia de adevărată noastră esență.”, afirmă autorul despre cartea aflată la început de drum.

În același stadiu se găsește și „Omul din arenă”, o carte despre întâmplări din jurul nostru, văzute și interpretate din punctul de vedere al unui om care încearcă să scape de discursul cinic al celor care privesc viața doar din perspectiva propriilor așteptări. El încearcă să înțeleagă oameni, fapte, constrângeri în contextul timpurilor pe care le trăim. „Cei care, cum spunea Roosevelt, au fața plină de praf, transpirație și sânge aspiră spre valoare chiar dacă mai și greșesc și nu își ating întotdeauna scopul. Pentru că nu există efort fără greșeli și neajunsuri. Dar oamenii din arenă nu părăsesc lupta, ci rămân până la final. Victorioși sau învinși, vor fi întotdeauna în arenă, refuzând să fie doar spectatori care nu vor cunoaște gustul victoriei sau al eșecului, ci doar pe cel al ipocriziei.”, se referă Marian Apostol la cartea aflată nu în arenă, ci sub tipar.

JCS-Ionel Ivașcu