Caraş-Severin, Romania

La acesta au participat 28 de cursanţi, interesaţi să se califice şi să se specializeze în domeniul apicol.

Potrivit organizatorilor, cursurile au o durată de trei luni, iar la final apicultorii vor primi un certificat de absolvire, recunoscut de Uniunea Europeană, cu ajutorul căruia aceştia vor putea accesa fondurile europene, în vederea dezvoltării propriei afaceri.

„Am hotărât să ţinem acest curs la Băile Herculane, pentru că pe liste am avut înscrise şi persoane din judeţul Mehedinţi, dar şi pentru că am avut solicitări din partea conducerii Cooperativei Apicole «Prisăcarii Hercules». Aşa cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, cursurile sunt teoretice şi practice, iar costul lor este de 200 de lei. De menţionat că, fiecare cursant va beneficia de un îndrumar apicol scris, cu ajutorul căruia va fi pus la curent cu activităţile şi tratamentele din apicultură, cu plantele şi zonele melifere din judeţ. Nu vom omite să prezentăm nici Măsurile 141 şi 112“, a declarat ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole.