Caraş-Severin, Romania

Colectarea selectivă este una dintre etapele esenţiale ale unui management modern al deşeurilor menajere, în vederea transformării lor în produse utile. Aproape toate materialele care intră în compoziţia deşeurilor, precum hârtia, sticla, ambalajele din plastic sau cutiile metalice, pot reprezenta obiectul procesului de colectare selectivă şi apoi de valorificare.

Pentru reducerea cantității de deșeuri supuse depozitării, dar și pentru creșterea gradului de colectare a deșeurilor reciclabile din sticlă, Primăria municipiului Reșița a achiziționat 200 de containere tip clopot (verzi) ce vor fi amplasate la platformele gospodărești pentru colectarea deșeurilor menajere de la populație. Acestea vor înlocui containerele de 1,1 mc (verzi) ce sunt utilizate în prezent pentru colectarea acestui tip de deșeu.

Rugăm cetățenii municipiului Reșița să depoziteze în aceste containere doar deșeuri din sticlă, curate și anume:

– sticlă albă maro și verde;

– borcane și sticle fără capac;

– alte recipiente din sticlă provenite de la băuturi şi produse alimentare .

Toate obiectele din sticlă care se depozitează în aceste containere trebuie să fie curate.

Nu se vor arunca în aceste recipiente:

becuri şi neoane;

– veselă şi pahare;

– porţelan şi ceramică cristal;

– sticlă rezistentă la temperaturi înalte (ex. vase de tip Jena);

– geamuri şi oglinzi;

– parbrize;

– ambalaje din sticlă care au conținut medicamente și produse cosmetice.

DIRECTOR EXECUTIV                         COORDONATOR

     TUȚĂ Ionel Adelin                                                            BURILEANU Cornelia

Adaugă comentariu